Sarcina

Săptămâna 2 de sarcină

Când vine vorba despre copilul pe care tu și partenerul tău vi-l doriți atât de mult, a doua săptămână de sarcină este ușor nebunească: este, teoretic, un moment perfect pentru concepție.

Ce-ar fi dacă miracolul s-ar întâmpla chiar acum?

Așadar, pentru multe cupluri, e perioada aceea cu infinită nerăbdare, cu speranță uriașă, cu ochii pe ceas și… pe termometru. Ești la ovulație, deci e momentul perfect să se petreacă minunea: bebelușul la care visezi și visați să fie conceput. E drept, se poate întâmpla exact același lucru și neplanificat.

În a doua săptămână de sarcină, lucrurile arată cam așa: undeva pe una dintre trompele tale uterine, ovulul așteaptă răbdător ca un spermatozoid voinic să treacă linia de sosire. Să “înoate” vitejește până la el și să îl fecundeze.
Imaginea întrecerii către acest triumf al vieții este fabuloasă! Gândește-te un pic: la drum pornesc undeva între 75 și 900 de milioane de spermatozoizi. Unii mai fâșneți, alții mai leneși, iar unul absolut remarcabil. El va fi Acela.

Până acolo, însă, e cale lungă. Dacă la start pot fi și câteva sute bune de milioane de spermatozoizi, pe drum multi își pierd suflul. Până la urmă, mai puțin de o mie vor izbuti să ajungă în colul uterin pentru ca, în final, ovulul să fie fecundat de un singur înotător puternic, tenace și norocos.

Așadar, dacă totul merge cum trebuie, într-una din zilele din săptămâna 2 de sarcină se petrece magicul moment al concepției. Bebelușul nu mai e doar speranță, plan sau întâmplare, bebelușul începe să prindă viață!

Ce se întâmplă cu „bebelușul” în săptămâna 2 de sarcină

Cum spuneam, în a doua săptămână de sarcină se întâmplă probabil cea mai grozavă întâlnire din Univers: ovulul îi ureaza “bun venit!” celui mai destoinic dintre sutele de milioane de spermatozoizi care au zbughit-o spre el.

În timpul concepției, spermatozidul penetrează ovolul și formează zigotul, un set de 46 de cromozomi – 23 de la mamă, 23 de cromozomi de la tată. Cromozomii sunt cei care vor determina toate particularitățile bebelușului, inclusiv sexul. Deocamdată, însă, în a doua săptămână de sarcină, vorbim despre un… “început de fetus”.

În perioada care urmează, zigotul o ia la vale pe trompa uterină, în drumul său către uter. Urmează o primă rundă de diviziune celulară, numită clivaj, adică atunci când se formează o mingiuță de celule, numită morulă. În morulă se va forma o cavitate, iar acesta va fi momentul în care viitorul bebeluș va trece la o nouă etapă: devine blastocist. Dar, până atunci, mai e puțin de așteptat.

Ce se întâmplă cu mama în săptămâna 2 de sarcină

E foarte posibil ca, în a doua săptămână de sarcină, organismul să înceapă să îți dea semne că ești gravidă. Desigur, primul indicator posibil e absența menstruației. Există întotdeauna și varianta unei întârzieri, dar dacă spermatozoiul voinic a ajuns la ovul, atunci cel mai probabil e că, vreme de zece luni, relația dintre tine și menstruație ia o pauză.
Intră însă în joc alte lucruri. În a doua săptămână de sarcină, e posibil să ai următoarele simptome, în afară de absența menstruației:

Primele posibile simptome ale sarcinii

  • Te simți mai obosită ca de obicei;
  • Te simți cam rău și pot apărea chiar și primele “vărsături de dimineață”;
  • Ai senzația că trebuie să mergi mai des la baie, urinezi mai des;
  • Poți descoperi că ai căpătat brusc o aversiune față de anumite mâncăruri;
  • Și cu sânii se întâmplă “ceva ciudat”: poți simți un fel de tensiune în ei;
  • Un alt posibil semn este senzația metalică ciudată pe care o ai în gură.

Ce e sigur este că, dacă au început să ți se întâmple lucrurile acestea, e momentul să mergi la doctor. Ești deja pe un drum fabulos! O să fie destul de amestecat, și cu bucurii inimaginabile, și cu temeri, și cu schimbări. Dar e o călătorie unică!
bibliografie: Your Pregnancy, week by week/ Glade B. Curtis, M.D., M.P.H.

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *