Oaia Curcubeu

Ziua in care Oaia Curcubeu a vorbit cu Steaua Zambitoare

Oaia Curcubeu abia astepta sa creasca

Toate erau albe, negre sau diverse amestecuri de alb si negru. Mici, molicioase, frumoase…  Doar ea avea blanita in toate culorile inventate de ploaie, aer si cer. I se spunea „Oaia Curcubeu”.

Sigur, toata lumea se minuna cand o vedea prima data. Si fiecare se mira dupa cum se pricepea: iepurasilor le tremurau mustatile, veveritele miscau ciudat din coada, aricii se faceau ghem si se desfaceau cu un zvacnet, iar radasca facea din clestisori de trei ori „clant, crant, clant”. Niciuna dintre aceste reactii nu era, de fapt, ceva rau, dar nicio alta oaie nu mai provoca asemenea reactii.

Asa ca „Oaia Curcubeu” se intrista aproape de fiecare data. Nu mai voia sa fie atat de diferita. Voia sa fie la fel ca toate celelalte oi. Iar seara, cand credea ca nu o mai vede nimeni, plangea incetisor, pitita intr-un colt de stana.

Cel mai frumos zambet care a luminat vreodata cerul

Intr-o noapte, cand era parca mai trista ca niciodata, a simtit o mangaiere luminoasa. A crezut ca i se pare, dar imediat a auzit o voce buna si blanda:
– De ce plangi, frumusica mea draga?

Oita s-a uitat in toate partile, dar n-a vazut pe nimeni. Mai avea putin si incepea sa se sperie. Dar, tocmai cand spaima era foarte, foarte aproape de ea, vocea blanda s-a auzit din nou:
– Ridica ochii spre mine!
A ridicat ochii si a vazut ceva foarte, foarte ciudat: o steluta care parea ca toate stelele, doar ca ea avea zambet!
– O stea care zambeste?!?  Dar nu cred ca se poate asa ceva! – a strigat oita. Esti adevarata sau visez?

„Esti curcubeul care nu dispare niciodata!”

Steaua cu zambet a zambit si mai mult si i-a raspuns:
– Cand eu eram mica – asa, cam cat tine de mica – nici eu nu credeam ca se poate. Si mi se parea ca sunt cea mai bizara stea de pe cer!
– Si eu cred ca sunt bizara!, a oftat oita.
– Stiu, te vad cum plangi aproape de fiecare data cand se lasa soarele. Si mi-e ciuda, pentru ca mi-am dat seama de un lucru: tu chiar nu stii ca esti cea mai vesela aparitie de pe campie!
– Eu?
– Da, tu! Uite, sa iti explic… Iti place curcubeul?
– Oooo, daaaa! Este cel mai frumos lucru pe care l-am vazut in viata mea! Daca as putea, l-as face sa nu dispara niciodata!
– Ei, tu esti curcubeul care chiar nu dispare niciodata! Vezi, cand eram mica, si eu eram trista, fiindca ma simteam mult prea diferita de celelalte stele. Uita-te si tu la mine si apoi pe cer: chiar sunt singura cu zambet! Dar, intr-o noapte, un copac batran mi-a spus ca, fara mine, noptile lui fara somn ar fi teribil de triste, ba chiar chinuitoare. Fiindca eu apar si ii zambesc, el e foarte fericit. Inclusiv atunci cand nu poate sa doarma. Sau… mai ales atunci  A fost clipa in care mi-am dat seama ca nu sunt deloc o ciudata. Ca, de fapt, eu am un dar: pot face pe cineva fericit doar fiindca apar. Si tu ai un dar!
– Si care ar fi darul acesta? – intreba oita cu un amestec de neincredere si speranta in glas
– Tu inveselesti campiile si dealurile in orice anotimp, in orice zi, oricat de mohorata ar fi! Esti curcubeul care nu dispare niciodata, sa nu uiti niciodata asta!

„In sfarsit, stie si ea cat de importanta e pentru noi toti!”

Steluta a mai zambit putin, apoi a disparut in rasaritul de soare. Si, pentru prima data in viata ea, oita cu blana de toate culorile inventate de ploaie, aer si cer era fericita. Alerga de colo-colo pe pajiste, bucuroasa ca isi gasise rostul:
– Sunt curcubeul care nu dispare niciodata!! Sunt curcubeul care nu dispare niciodata! Cum de nu m-am gandit la asta pana acum?
In urma aia, firele de iarba chicoteau. Unul mai verde crud a spus razand catre un altul, mai plapand si mai timid:
– Ti-am zis eu ca intr-o zi n-o sa mai planga? Acum, stie cat de importanta e pentru noi toti!

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *