Oaia Curcubeu

Ziua in care Oaia Curcubeu chiar s-a suparat

Oaia Curcubeu abia astepta sa creasca

Trebuie sa fie limpede de la bun inceput: Oaia Curcubeu e vesela, prietenoasa si aproape deloc suparacioasa. Ca sa fie si mai clar cat de buna si de senina este, e de ajuns sa va aduc aminte cum l-a suportat o vara intreaga pe Scaietele Intepacios.

Scaietele Intepacios avea o pasiune: iubea culoarea portocaliu

Era un scaiete cu o pasiune cam nebuneasca: ii placea la nebunie portocaliul.  Practic,  era in-dra-gos-tit de portocaliu! Asa ca s-a agatat de Oaia Curcubeu, acolo unde blanita e colorata ca pasiunea lui astfel, si n-a vrut sa se mai dea jos toata vara.
– Te rog, te rog, nu ma alunga, pur si simplu iubesc portocaliul…. Il adooor! Si sunt atat de fericit sa ma simt inconjurat si imbratisat de culoarea asta minunata… Promit sa ma straduiesc mult de tot sa nu te intep! – ii tot zicea scaietele gazdei sale primitoare.
Iar Oaia Curcubeu avea o slabiciune: nu putea sa faca nimic, dar nimic-nimic care sa rapeasca bucuria cuiva. Drept urmare, de dragul scaietelui, si-a shimbat pana si pozitia de dormit, ca nu cumva sa il stalceasca in somn.
Ba chiar seara, la culcare, ii spunea si povesti cu si despre portocaliu.

Oaia Curcubeu adora sa le spuna povesti prietenilor

Oaia Curcubeu i-a povestit Scaietelui despre ziua in care morcovii si dovlecii au ales sa fie culoarea asta (ca ei au ales, va explic alta data), despre noaptea in care Portocaliul s-a suparat si s-a dus la somn cu dorinta sa se trezeasca Verde-Praz (il enervase un dovleac grasunel si nu mai voia sa semene cu el…)

Surpriza neplacuta dintr-o dimineata de vara

Una peste alta, nimeni nu se indoia de bunatatea si de ingaduinta Oii Curcubeu. Si, ca toate fiintele bune care nu vor sa raneasca sau sa necajeasca pe cineva, prietena noastra isi imagina ca toata lumea e la fel.

Numai ca, azi-dimineata, a avut o surpriza ingrozitoare. S-a trezut cu niste dureri intepacioase cumplite.. O impresurau ca niste mii de ace ba ascutite, ba boante. In buimaceala de imediat dupa somn, nici nu isi putea da seama ce i s-a intamplat si cum ar putea scapa de adunatura aia de senzatii insuportabile. Ajunsese sa ii fie frica si sa clipeasca. Ochii ii inotau in lacrimi cand a auzit o voce foarte, foarte cunoscuta:
– Bunaaaa, am veniiit!

Pe Oaia Curcubeu o durea totul atat de tare incat, in prima secunda, nici nu si-a dat seama cine vorbeste. Si ar fi trebuit, doar petrecuse o vara intreaga cu el agatat de blanita ei!
– Ei, hai, nu ma mai recunosti? Sunt eu, prietenul tau! In vacanta asta, au venit la mine toti verii mei scaieti. Le-am povestit de tine si ne-a venit o idee: sa petrecem TOTI vara pe blanita ta… E fantastic, aproape fiecare e indragostit de alta culoare. Celui mai mic scaiete, baiatul unchiului Tzep, ii place Rosul.. Verisoara-mea asta mai plinuta e topita dupa Galben, ei trei ar vrea ca lumea toata sa fie Violet….

Si Scaietele nu mai contenea din trancanit, surd la suspinele Oii Curcubeu.. I-a povestit cum au luat toti Autobuzul-Zefir care a facut, pentru ei, statie speciala pe blanita oii, ba chiar s-a apucat sa ii spuna si ce pretentii de povesti ar vrea sa auda fiecare diseara.

Suierul mustrator care a aparut la fix

Deodata, in harmalaia din plansete si trancanit, a aparut un huruit ca de furtuna. Era un vant ciudat, cu putere de Crivat si fierbinteala de Baltaret. A dat trei ture in jurul lor apoi, cu cea mai aspra voce care se poate inchipui si auzi, s spus tare si rastit:
– Fiinte mici, intepacioase si neghioabe, voi chiar nu vedeti cat de mult rau ii faceti doar pentru bucuria voastra? E cea mai mare adunatura de egoisti pe care mi-a fost dat sa o vad in lumea toata!

In clipa aia, Scaietele a amutit… Abia atunci a auzit scncetele si plansetele prietenei sale. S-a uitat in ochii ei si a inlemnit de rusine: niciodatata nu vazuse laolalta atata tristete si dezamagire.
– Iarta-ma, iarta-ne, iarta-ma…. – a ingaimat Scaietele indragostit de portocaliu.

Dar Oaia Curcubeu plansese atat de multa vreme fara sa o auda nimeni, incat cred ca uitase si ce trebuie sa faci ca sa auzi. Unul cate unul, scaietii s-au dat jos de pe blanita ei. Ba singuri, ba trasi de urechi de Vantul cel Fioros. Cand s-a mai linistit putin, cand durerea a inceput sa se se mai risipeasca, Oaia Curcubeu a zis atat:
– Credeam ca esti prieteneul meu… Toata iarna m-am gandit cum sa te primesc si sa iti ofer si vara asta un loc placut si confortabil.. Iar daca imi spuneai de verii tai, gaseam o solutie….  Credeam ca si eu sunt prietena ta!

Stii ceva? Cand gresesti, primul pas important e sa iti dai seama ca ai cam sfeclit-o!

Scaietele a cautat disperat in mintea lui cele mai potrivite cuvinte, fiindca in sfarsit realizase si el cat de mult a gresit. Cand a crezut ca le-a gasit, si-a ridicat privirea catre Oaie, dar nu mai era.. Plecase plangand, suparata cum nimeni nu o vazuse vreodata.

Bine, nu va necajiti, povestea nu se termina chiar asa trist, cu o prietenie pierduta. Plini de remuscari, scaietele si verii lui indragostiti de culori au facut, in secret, cel mai mare si mai gustos tort cu blat de iarba si crema de trifoi. Seara, s-au dus la Oaia Curcubeu aproape ca plangand. I-au dat tortul spasiti si, cand au vazut primul inceput de zambet de pe chipul ei, unul dintre scaieti a facut un semn bizar cu ochiul.

In secunda aia, pe cer a aparut un scris luminos gigantic: “Iarta-ma, prietena mea”. Nu e magie, scaietele vorbise cu zeci de mii de licurici si le ceruse acest mare ajutor. Greseala a fost iertata, iar prietenia …salvata! Si scaietele a invatat una dintre cele mai mari lectii din viata lui: pe oamenii pe care ii indragesti, ii ocrotesti, nu-i necajesti!

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *