Oaia Curcubeu

Oaia Curcubeu se intoarce in pat, la somnul de pranz

Oaia Curcubeu abia astepta sa creasca

Ca de fiecare data, in prima zi de vacanta, Oaia Curcubeu s-a trezit,  s-a spalat bine,  bine de tot pe dinti,  a mancat un mic dejun sanatos si copios, apoi s-a dus la locul de masurat cresterea copilului. Stiti cum arata, probabil toti aveti acaza un toc de usa scrijelit de-a lungul timpului si cresterii.

– Tiii, ce maricica sun! Dar in vacanta asta voi creste si mai mult, toata lumea a spus ca e vacanta in care o sa cresc, cresc, foarte cresc si ca o sa se mire toata campia de mine.

S-a dus si in fata oglinzii sa se minuneze de cat de mare s-a facut, dar mai ales de cat de mare o sa se fie dupa vacanta. Radea, vorbea si topaia in fata oglinzii. Cand era mai vesela si mai topaita, a auzit vocea mamei sale. Suna asa, amestecat… era si bucuroasa, si serioasa…
– Trag speranta ca nu ai uitat ca trebuie sa ajuti si tu cresterea…, spune mama zambind.

Copiii promit usor, ati observat? E simplu, in acea clipa chiar cred ca se pot tine de promisiune. (Probabil, si la oamenii mari se intampla la fel)

– Nuuu, cum sa uit? Somnul de pranz, nu-i asa? Mamico, serios, am sa dorm in fiecare zi o ora, doua la pranz. Am inteles ca e important, serios, raspunse Oaia Curcubeu, convinsa ca o sa se tina de cuvant.
– Chiar si in zilele in care Soarele o sa mangaie florile si Albisoara o sa vina cu ideea sa va faceti rochite din flori?
– Chiar…
– Chiar si in zilele ora de somn o sa se nimereasca exact in mijlocul povestilor Burscului?, insista mama cu o umbra de neincredere in glas.
– Chiar, chiar, mamico! – raspunse iute oaia Curcubeu
Mama a zambit iar (mamica Oii Curcubeu are cel mai frumos zambet pe care l-am vazut vreodata),  si-a imbratisat fiica si a plecat le treburile ei. Oaia Curcubeu a zbughit-o pe usa afara.

” E vacantaaaaaa! E vacantaaaa!” Asa striga oaia Curcubeu si se zbenguia fericita.

Iarba radea molipsita de veselia ei, visinul de langa stana zambea si el asa, parca intinerit, iar Iepurele Gri a aparut ca de nicaieri si i-a propus trei jocuri. I-a propus sa impodobeasca poarta cu flori nemuritoare, apoi sa se duca la balta si sa arunce pietricele pana fac o insulita (cam greu, dar Iepurele era convins ca e posibil) si, in final, sa faca si un concurs de alergare (aici era cam smecher, stia ca nu prea poate fi intrecut).

Oaia a fost incantata de a doua idee.
– Daa, ce idee grozava, hai sa mergem la balta!
Au plecat cu voiosie spre balta, unde nici n-au simtit cand a trecut aproape jumatate de zi. Sigur, nu au reusit sa faca o insula din pietricelele pe care le-au aruncat, dar s-au distrat pe cinste cu broscutele care topaiau pe luciul apei, la intrecere cu pietrele care porneau cu zvacnet de pe mal, dinspre Oaia Curcubeu si Iepurele Gri.

Are rost sa va spun ca Oaia a pierdut notiunea timpului? Deodata, si-a dat seama cat de tarziu e, ca n-a ajuns la timp pentru pranz si ca nici n-o sa mai reuseasca sa doarma cum trebuie de amiaza. A zbughit-o spre casa si a rasuflat usurata cand a vazut ca nimeni nu ii observa intarzierea.

La prima incercare de somn de pranz, a reusit sa stea cu ochii inchisi 5 minute. Sau au fost 6?

A mancat repede, repede, supa verde care o astepta pe masa si care se cam racise, va dati seama. De felul doi s-a atins in viteza, apoi a incercat sa doarma. Cinci minute a reusit sa stea in pat, mintea ii tot fugea la joaca. A tras cu ochiul prin casa si prin curte si, cand a fost convinsa ca n-o vede nimeni, a pornit iar hai-hui pe campie.

Seara, i s-a parut ceva ciudat in privirea mamei, cand a invelit-o si sarutat-o pe frunte de “Noapte buna”. Dar, fiindca mamica ei nu i-a spus nimic, Oaia Curcubeu era convinsa ca a scapat de mustrare. Ca nimeni nu stie – mai ales mama – ca a trisat cu somnul de pranz inca din prima zi de vacanta.

A doua, a trei, a zecea zi – la fel. De fiecare data se lua cu joaca, de fiecare data sarea peste somnul de pranz si, desigur, de fiecare isi data promitea in mintea sa ca … e pentru ultima data cand face asemenea greseala. Sigur ca isi dorea sa creasca, dar alergatul pe campie, mersul la balta, casuta secreta din padure pe care o facuse cu Albisoara – toate, toate erau atat de captivante si de interesante, incat nimic nu mai conta.

Adevarul e ca nu poti sa „trisezi” la nesfarsit. Ceva, ceva tot te va da de gol

Toate bune, vesele si frumoase pana intr-o zi de la jumatatea vacantei de vara cand Oaia Curcubeu a fost strabatura de curiozitate. “Oare cat am crescut?”, s-a intrebat in sinea ei si s-a dus la locul de masurat. S-a uitat si nu i-a venit sa creada. S-a mai masurat o data si… la fel.

A treia oara, i-au dat lacrimile. Plangea asa, mocnit, pe muteste cand, deodata, sa simtit o mangaiere pe crestetul capului.
– Draga mea, mai tii minte ce am vorbit la inceputul vacantei?
– Ca trebuie sa dorm la pranz ca sa cresc frumos?

Mama o mai mangaie putin pe crestet si o strase cu bunatate la piept..
– Exact asa! Eu ti-am amintit, iar tu ai spus ca stii si ca negresit vei dormi… Iar asta nu s-a intamplat in nicio zi..
Brusc, Oaia Curcubeu ramase cu plansul la jumatatea drumului. Iin clipa aceea, mirarea i-a fost mai mare decat tristetea
– Cuuuum, stiai? – indrazni ea intr-un final sa rosteasca intrebarea. Stiai ca nu am dormit la amiaza?

Mama zambi si ii raspunse:
– Sigur ca stiam. Pe de-o parte, nu esti chiar Oaia Invizibila, iar pe de alta, mamele stiu tot. Nu trebuie sa te vad cu adevarat cum te furisezi, vad in ochii tai ca imi ascunzi ceva… Vad furisarea de la pranz seara, la culcare… Se zbate in privirea ta.
– Si nu mi-ai zis nimic, nu m-ai certat…
– M-am gandit sa te las sa iti descoperi singura greseala, ii raspunse mama, de data asta un un fir de asprime in glas.
– Da, mamico, imi pare rau, am gresit… Uite, aproape ca nu am crescut deloc, deloc… Abia un milimetru cred ca…
– Asta si inca ceva – completa mama. Ai promis si nu te-ai tinut de cuvant. Nu e frumos, si tu stii, nu-i asa?

Oaia Curcubeu a fost cuprinsa de un teribil regret. De data aceasta, n-a mai promis decat in sinea sa. Si-a fagaduit doua lucruri: ca va tine cont de sfatul mamei, orice-ar fi, si ca nu isi va mai incalca niciodata cuvantul.

Somnul de pranz chiar e puternic si important. Iti da asa o putere de joaca…

De-atunci incolo, pana la sfarsitul vacantei, a oprit singura joaca atunci cand venea vremea de somn. Ciudat era ca, dupa o ora, doua de odihna de pranz, joaca de seara era muuult mai buna.  Se simtea in stare si sa-l intreaca pe Iepurele Gri la o cursa pana la marginea padurii.
Iar cand s-a masurat la sfarsitul vacantei, n-a mai plans, a zambit multumita. Crescuse atat de frumos! Sigur, ar fi putut fi mai mare putin, dar se luase cu joaca la inceputul vacantei si ba uitase, ba trisase cu somnul de pranz…

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *