Oaia Curcubeu

Oaia Curcubeu a înțeles ceva foarte, foarte important

Oaia Curcubeu abia astepta sa creasca

Albișoara e, practic,  sora ei. Așa a gândit, așa a simțit întotdeauna.
Erau prietene de cand au rostit primul behait. Amandoua au invatat sa silabiseasca limba oilor. Tot amandoua au mirosit primele fire de iarba, au pandit primul rasarit si s-au oglindit, pentru prima data, intr-un ochi de balta. Aaaa, sa nu uit, amandoua au fugarit primul fluture din viata lor. Fugeau dupa el pe pajiste si radeau si sperau sa il ajunga din urma si sa il roage sa le spuna si lor cum e sa zbori si sa dansezi pe flori.

Oaia Curcubeu si Albisoara simteau nevoia sa isi povesteasca, imparta si impartaseasca tot, tot, tot

Se nascusera la o zi departare una de cealalta. Mamele lor erau, la randu-le, prietene foarte, foarte bune. Dar nu chiar asa, ca surorile. Probabil fiindca se facusera mari, in lumea adultilor e posibil ca lucrurile sa fie usor diferite…

Oricum, ne intoarcem la cele mici. Ca sa explic si mai bine: in fiecare dimineata, dupa ce se trezea, Oaia Curcubeu simtea nevoia sa ii povesteasca Albisoarei tot ce a visat. Si Albisoara la fel. Bine, mai intai si mai intai se spalau pe ochi si pe dinti.
Dar isi povesteau visele una alteia inainte sa ia prima imbucatura din micul dejun. De cate ori manca o prijitura, o felie de cozonac sau te miri ce alta bunatate, Albisoara pastra jumatate pentru Oaia Curcubeu. Isi imprumutau una alteia cu mare bucurie tot felul de lucruri. De fapt, niciuna nu zicea “asta e a mea!”, toate erau “ale lor”, de la fundite de prins blanita si pana la carticele si sosete colorate (Da, si oitele poarta sosete colorate. Ce n-ati stiut?)

Nu si-ar fi imaginat ca s-ar putea certa. Nici ele, nici vreo faptura care le cunostea. “Surorile nu se cearta niciodata!” – asa i-au raspuns intr-un glas unei randunele care le intrebase daca a existat la viata lor vreun motiv de suparare intre ele.

Cearta a izbucnit ca un vulcan furios. Dar, spre deosebire de vulcan, nu daduse niciun semn ca e pe cale sa tasneasca

Ieri dimineata, insa, s-au pomenit ca se rastesc una la cealalta. Mamele lor le rugasera sa faca doua lucruri: sa adune un cos mare de trifoi pentru o supa crema de primavara si sa culeaga multe, multe flori de campie, ca sa infrumuseteze stana.
Ca din nimic, au inceput sa se certe pe cine, ce face. Ba ca “Eu ma ocup de trifoi, tu de flori”, ba ca invers.

Intr-o clipa, cearta a izbucnit ca vulcanul. In alta clipa, sau intors una cu spatele la cealalta si fiecare a luat-o aiurea pe drum, dar in sens opus. Si fiecare a continuat sa se certe cu cealalta in mintea ei.

Oaia Curcubeu ajunsese in apropiere de padure tot incarcata de suparare. Boscorodea si mergea cand a auzit vocea Bufnitei:
– Ce ai patit, frumusico? Nu cred ca te-am vazut niciodata atata de mohorata.
– M-am certat cu Albisoara, a zis Oaia Curcubeu dintr-o suflare. Apoi, a inceput sa ii povesteasca Bufnitei toata tarasenia.
Bufnita a tacut, a facut de cateva ori miscarea aia a iei ciudata din cap, a pufnit si a rostit:
– Ce imi spui tu mie aici e un sirag de prostioare. Cum adica sa va certati de la asa ceva? Pai nu puteati sa mergeti amandoua si dupa trifoi, si dupa flori? Imparteati frumos doua treburi usoare si placute. Ca sa nu mai spun ca va si distrati in timp ce trebaluiati!

Se inampla deseori sa nu reusesti sa vezi de unul singur ceva care e foarte, foarte clar si foarte… sub nasul tau

Brusc, Oaia Curcubeu si-a dat seama ca Bufnita chiar avea dreptate. Pai, ce, nu culesese ea impreuna cu Albisoara si flori, si trifoi? Si, in timp ce faceau asta, cantau, dansau, radeau, se imprieteneau cu lume… I-a multumit repezit Bufnitei pentru intelepciune, apoi a luat-o la fuga spre casa. Gandurile se ciocneau in mintea ei:  “Cata dreptate… Ce de prostii… Cum sa ma cert cu Albisoara de la asa ceva? De fapt, cum sa ma cert cu Albisoara? Cum? Cum?…”

Cum fugea de bezmetica, de dupa de un ienupar mare a aparut Albisoara. Erau cat pe ce sa se ciocneasca. Albisoara a deschis prima gura….
– Imi pare rau, rau, rau de tot! M-am intalnit cu Iepurele Gras si m-a intrebat de ce sunt suparata… I-am zis ca ne-am certat.. A dat din mustatile alea lungi, si-a rotit ochii mari si rosii si s-a mirat zece minute neintrerupt… Mi-am dat seama ca are dreptate. Cum sa ne certam asa, prosteste.. si, de fapt, cum sa ne certam?
S-au luat in brate, si-au cerut scuze si au luat-o amandoua la picior. Aveau de recuperat.. Aveau si treaba si pierdusera deja destul de multa vreme cu cearta lor prosteasca.

La sfarsitul zilei, si-au dat seama de doua lucruri. Primul e ca, deseori, certurile pornesc fix anapoda, din mai nimic. Si ca, daca ai trage putin aer in piept, nici nu ai mai ajunge la cearta. Iar al doilea lucru important e ca surorile se impaca. Repede, repede! Si rad mai apoi de cearta lor caraghioasa.

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *