Inspira

“Mama, leusteanul aude cum tai tu castravetele felii, felii?”

Intr-o zi, fiica-mea ma ajuta prin bucatarie si ma innebunea cu intrebari despre “sentimentele legumelor”. Se fataia de colo pana colo si ma innebunea cu intrebari despre “sentimentele legumelor”

Pot sa inveti si sa te miri oricand, la orice varsta. Am invatat asta de la fiica mea (si ea habar nu are)

Nu cred ca imi ajungea pana la brau cand se foia pe langa mine prin bucatarie, trancanea intruna si, desigur, se oferea sa ma ajute fix la treburile la care ai nevoie de ustensile periculoase, cum ar fi cutitul ala mic si bun de curatat legume. Cu chiu, cu vai, am convins-o ca nimeni nu spala rosiile ca ea, asa ca am tinut-o departe de cutit. Nu si de trancanit!

Se foia de colo pana colo, sporovaia si ii casunase pe leustean

Cum spunea, era fix o zi de facut mancare, una din alea doua, trei pe saptamana. Eu gateam si fiica-mea statea pe scaun si turuia. Ca de ce sarea sareaza, ca ala care a inventat conopida era plictisit si-a vrut sa guste toata lumea plictisul, ca rosia e cea mai tare, fiindca merge si la ciorbe, si la feluri doi, si la salate, ca dovlecelul e mai rau decat conopida…

Fetita care e convinsa ca plantele au suflet

Radeam si incercam sa dau rost pe lume la tot ce ea nu vedea sens. Deodata, cu voce schimbat-trist-ingrijorata, m-a intrebat daca leusteanul simte. Daca ma aude cum “macelaresc” morovul pe tocator (asa a zis, “macelaresti morcovul”) Ba, mai rau de-atat, daca aude asta, nu cumva leusteanul, saracul, isi da seama ca si pe el il asteapta o moarte in chinuri?

Se uita la mine cum tai legume si vedeam cum ii dau lacrimile. “Dar daca simt si ele durerea?”

Isi imagina dramele verdeturilor si mai avea putin si incepea sa planga. Am luat-o in brate, i-am explicat ca plantele n-au nervi prin care sa simta durere (si ce-s nervii i-am zis), n-au sange si, oricum, n-au creier in care sa se adune toate informatiile, deci sa isi dea seama ce li se intampla. M-a crezut… dar nu pana la capat. “Inteleg, dar sunt, totusi, vii… Cresc, se duc dupa soare…” N-a mai stat sa pun si leusteanul in ciorba, s-a dus sa se joace sau sa se uite la televizor si am uitat intamplarea pana azi.

Am citit si m-am frecat la ochi. Scria mare: “Plantele pot vedea, pot auzi….”

Mi-am amintit azi, cand mi-au cazut ochii pe un articol pe de pe BBC. Titlu mare: “Plantele pot vedea, pot auzi, pot mirosi. Si reactioneaza la toate acestea!” Am citit ca plantele vad, aud si percep lumea fara sa aiba ochi, urechi sau creier. Urma o descriere fascinanta, fabuloasa, a unui univers… pe care calci si despre care n-ai habar.

Studiu: Plantele pot vedea, pot auzi, pot mirosi si reactioneaza la stimuli

Cum exista un fel de autostrada de informatii care face legaturi rapide intre o multime de indivizi aflati la mari distante unii de altii. Si nu e vorba despre internet, ci despre ciuperci si reteaua incredibila pe care o construiesc, in pamant, intre plante.. Cum leaga radacinile copacului din mijlocul padurii de cele ale unuia de la marginea ei… Cum se ajuta, prin aceste retele, arbustul de aici cu un tufis de mai incolo… Eram ca fiica-mea cand a simtit prima data ploaia si ca baiatul meu la prima balaceala in mare.

S-a uitat la mine sigura pe ea si mi-a zis: “Stiam de cand eram mica”

Cand au venit de la scoala, le-am povestit ce tocmai aflasem. Nu stiam daca ea mai tinea minte discutia cu leusteanul. Am intrebat-o, sigur ca o tinea minte. Si mi-a zis: “Vezi, ti-am zis ca si plantele sunt vii, deci n-au cum sa nu simta nimic! Recunosti ca nici tu nu le stii pe toate, dar uneori te porti fix invers”
Doua probleme am acum. Prima: copilul are dreptate, uneori uit ca inveti pana in ultima zi. Si ca, in general, nu prea avem habar de mare lucru. Cealalta problema e cumva… tehnica: trebuie sa o fac sa manance iar plante!

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *