#Confesiuni

“Uneori, e cumplit de greu sa fii mama…”

Cand iti imaginezi cum va fi, imaginea e intotdeauna perfecta. Nu te gandestia nesomn, la griji, la momentele de panica. Iar nesomnul nesomnul chiar e o forma de tortura. Si panica la fel!

Nimeni nu te avertizeaza ca o sa fie si greu-greu

Uneori, imi amintesc de primele momente si, cand imi e foarte greu, ma intreb cine era femeia aia care vedea totul atat de roz. Sigur nu eram eu, sigur era altcineva. Nu stiu daca si la tine s-a intamplat la fel, dar pot sa descriu cu exactitate prin ce am trecut eu.

La inceput, vedeam totul in roz. Nu imi imaginam niciuna dintre greutatile care aveau sa vina

Mai intai, mi-am imaginat ca voi fi mama. Numai gandul .asta imi lipea pe fata un zambet gigantic. Cred ca din ochi imi ieseau luciri-laser, iar gura se intindea in hlizeala pana pe la cercei. Plus ce era pe dinauntru: freamat si nerabdare. Din clipa in care se declansa starea asta, aveam nevoie de vreo 15 secunde ca sa ma imaginez cu copilul de mana, cu copilul la plaja, cu copilul la film, cu copilul….oriunde.

Imaginea perfecta “eu si copilul”. Apoi, vine viata adevarata

Apoi, am aflat ca voi fi mama. Sigur, nu mi-a placut ca am luat 30 de kile, nici ca faceam pipi de 300 de ori pe zi si nici ca, de cand am nascut, am cu jumatate de numar mai mult la picior. A, nici contractiile n-au fost preferatele mele, iar despre dilatare nu mai vorbesc! Dar toate astea erau nimicuri in comparatie cu fericirea pe care o simteam cand imi mangaiam burtoiul sau cand ii vedeam inima, ochii, gura la ecograf… De-adevaratelea erau nimicuri.
Dupa care, totul se complica. Bucuriile sunt mai multe si mai diverse, dar la fel sunt si temerile si neputintele…

Cand e greu sa fii mama. O lista a mea

M-am tot intrebat cum se le iau, de unde sa incep. Incep cronologic. Mai intai, lunile de colici. Nesomnul infinit, plus hormonii care inca isi fac de cap. Serios, privarea de somn e forma de tortura. Devii irational. Devii bomba cu ceas. Razi, plangi, cred ca uneori ai vrea sa musti. Mie mi s-a intamplat. Si patesti toate astea exact atunci cand trebuie sa fii intruchipare de blandete si rabdare. Poate fi inuman, recunoaste!

Au fost nopti multe (atunci, imi pareau milioane) in care asteptam disperata cele zece minute de somn pe ora…

Imi aduc aminte ca aveam momente cand pur si simplu cadeam in genunchi pe covor si plangeam. Tin minte clar de tot ca as fi vrut sa am copil cu telecomanda, Sa il pun pe “sleep” cand nu mai puteam de oboseala.

Sigur ca mi se parea ca sunt odioasa, o mama cumplita care nu merita sa fie mama. M-a salvat o ora in sala de asteptare la dispensar. Langa mine era o mamica putin mai tanara. Cand ni s-au mai linistit copiii, am intrat in vorba. Si, nu stiu de ce, m-a intrebat daca e normal sa simta uneori ca nu mai poate. I-am raspuns mecanic “DA!”. Nu de alta, dar tocmai imi aratase ca nu simt doar eu asta, Fiindca suntem deja doua, inseamna ca e normal sa o patesti, deci nu-s odioasa!

Pana la urma, iei lucrurile asa cum vin si cum sunt. E eliberator, pe cuvant!

Pe urma, cand a inceput sa mearga, sa umble, sa se catere si sa cotrobaie. Atunci am inteles cum ar fi sa umbli toata ziua cu vesta cu explozibil pe tine. Sa ai senzatia ca, daca indraznesti sa clipesti….BOOOOM,  ai sarit in aer cu tot cu copil!

In vremea aia, orice i-as fi pus in farfurie, nu manca. Plangea si nu manca

Pe urma, cand nu voia sa manance. Stiu sigur ca nu voia, ca l-am dus la toti doctorii si n-avea nicio boala. Dar, uite-asa, vreo saptamana n-a vrut sa bage in gura mai nimic. Terminasem de inventat toate povestile inventabile cu mancare, facusem ca toate plantele si animalele… Pana nu i-a trecut faza, n-am avut ce sa fac. Sigur, atunci mi-am imaginat de circa doua ori pe zi ca o sa moara. Din cauza mea, normal. Nu stiam ce facusem, dar sigur facusem ceva.

Acum, se apropie de adolescenta. Dar la asta inca nici nu vreau sa ma gandesc! Intre timp, am in vatat sa ma protejez: pur si simplu, nu imi mai imaginez nimic. Ma bucur ca si-a facut temele si, apoi, a venit topaind de fericire sa ma pupe si sa imi ceara voie la joaca. Copilul meu are voie si nevoie sa se joace, eu am voie si nevoie sa fiu sincera cu el, cu mine si cu voi…

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *