#Confesiuni

“Mama, stiu ca pe frate-miu il iubesti mai mult!”

Fiica mea mi-a facut o lista intreaga de motive care au facut-o sa creada asta. Doamne, cat gresisem!

Stii, simti ca n-ai un „copil preferat” si tot o scrantesti din cand in cand

Ca sa fie clar: am crescut cu sentimentul ca sunt copilul preferat al lui tata. Si asta nu insemna neaparat ceva grozav, grozav. Sau, ma rog, nu insemna pentru mine, ca ma simteam mai degraba vinovata fata de fratii mei. Uneori, era atat de ciudat si de apasator sentimentul asta, ca ma bucuram cand “mi-o luam” pe nedrept pentru vreo traznaie facuta nu de mine, ci de unul dintre ei. Si nu e vorba ca preferinta era in capul meu… Mi-a spus-o si o matusa. Sora preferata a lui tata 🙂

Cred ca eram “fata lu’ tata”. Acum, sunt mama si vad lucrurile putin cam altfel

Acum, sa fim seriosi, n-am trait drame majore ca eram preferata lui tata. Uneori ma simteam vinovata, alteori ma incantau increderea lui in mine si lumina care ii aparea brusc in ochi cand eram studenta si veneam acasa in vreun week-end sau in vacante. In restul timpului, imi vedeam de copilarie, adolescenta, prostii…

„Am stiut ca sunt copilul preferat al lui tata. Uneori, asta a fost chinuitor…”

Toate mi-au venit inapoi in cap acum vreo trei zile, cand fiica-ea mi-a spus ca e sigura ca o iubesc mai putin decat pe frate-sau. In moalele capului m-a lovit. Am luat-o de mana, am luat-o in brate si m-am rugat de ea cu cerul si cu pamantul sa imi spuna ce a facut-o sa simta asta. Cum a ajuns la o asa teribila concluzie.

“Lista neagra” a fiicei mele. “Uite de ce cred ca pe mine ma iubesti mai putin decat pe el”

Mi-a facut, practic, lista. Ca lu’ frate-sau ii trec mai multe cu vederea. Ca pe el nu il cert cand intarzie cate o ora pe-afara, dar ca pe ea o iau la mustruluieli cand vine cu 10 minute mai tarziu decat a promis.. Ca la patul lui nefacut nu ma uit cu atata incruntare cum ma uit la rarele momente de haos din camera ei. Una peste alta, ca de la ea vreau mai multe, deci ea trebuie sa e straduiasca mai mult ca sa fie la fel de iubita ca frate-sau. Am simtit ca mor! Daca as fi in locul ei, as crede la fel! Serios!

Ispita de a-ti contrazice copilul, chiar daca stii ca are dreptate

In primua clipa, am avut tentatia sa o contrazic. Sa ii spun prostii de-alea cu “e normal sa fie ordine la tine in camera, ca tu esti fata, la el ma astept sa fie debandada”. Bine ca mi-am dat seama ca nu era deloc corect. Ce, daca e fata, e mai putin copil? Ba e chiar mai copil, ca ea e mai mica! Am luat-o iar in brate, am strans-o tare, tare de tot si mi-am cerut scuze. Apoi, i-am spus toate motivele pentru care o iubesc pana la infinit si inapoi. I-am spus si de ce il iubesc pe ametitul de frate-sau. Si i-am mai spus ca nimic din toate astea nu se va schimba niciodata. Oricat de mult ne-am certa vreodata.

„Mi-as fi tinut fiica in brate la nesfarsit. Ca sa ii spuna imbratisarea mea cat de mult o iubesc si cat de mult regret ca am necajit-o…”

Discutia asta a lasat-o impacata si fericita. Acum, nu mai trebuie decat sa ma impac si eu cu mine ca am facut-o sa simta asa ceva…

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *