#Confesiuni

“Mama, iarta-ma! Aveai dreptate, mi-a venit randul si e oribil!”

Tin minte cum imi spunea mama: “Ai sa tu vezi ce simti…” Am inceput sa inteleg despre ce e vorba cand fiica-mea a inceput sa aiba secretele ei. A fost ingrozitor!

Dupa ce termin de scris, o sun pe mama si ii spun toate astea. Promit!

Era o vreme cand nu credeam ca o sa mie chiar o sa mi se intample si nici ca o sa te inteleg. Apoi, a venit vremea in care n-am vrut sa recunosc ca ai avut dreptate. Cand imi spuneai “Ai sa vezi tu ce simti cand nu te suna fiica-ta vreo doua zile. Ca nu vrei mare lucru, vrei sa spuna doar “Buna! Ce faci? Sunt bine, te pup, pa!” Si nu e vorba doar despre asta… Asta abia incepe, stiu clar.

Abia astepti sa creasca. Cand creste, vrei sa fie iar bebelus

Mai intai, au fost primele semne de autonomie, de independenta. Mintea imi spunea ca e firesc sa se intample. Stiam bine de tot ca, pe masura ce creste, se desprinde de picioarele mele de care pana mai ieri statea lipita-ca-sudata. Ca, pe masura ce creste, nu imi va mai povesti tot, tot, tot. Imi spunea pana si ce miros era in visul cu pisici.. Imi spunea si ca azi i se pare ca are buricul usor diferit de cum il avea ieri.

Pe vremuri, imi spunea tot, tot, tot! Nu avea niciun secret…

A fost rau de tot in ziua in care “secretele noastre” nu au mai fost cel mai grozav ascunzis din lume. Si a inceput sa aiba secretele ei. Doamne, mama, stii cat de mult m-am luptat cu mine sa nu ii deschid vreodata jurnalul? Acum inteleg atat de bine cat de mult iti doreai sa ti-l arat eu pe al meu! Cred nu voiai decat sa mai fiu o vreme macar fetita ta…si doar atat!

Stii ce urmeaza sa se intample. Si-ai vrea sa stii cum sa opresti timpul in loc

Acum, simt cum bate la usa razvratirea. Din nou, mintea imi spune ca e firesc. E alta fiinta decat sunt eu. Nu se mai uita la lume prin ochii mei, incepe sa o vada cu ai ei. Si stiu ca verdele meu nu e verdele ei, cum nu e nici al tau.. Dar nu imi place ce simt acum, cand tocmai se intampla asta…

Acum stiu al naibii de bine ce ai simtit cand am plecat in prima tabara si nu ti-am dat trei zile niciun semn, desi puteam… Si cand m-ai sunat si nu ti-am raspuns, ca eram la serviciu si aveam treaba… Si cand m-ai sunat iara si am turuit “Zi repede, repede, e urgent? Ca trebuie sa fug nu-stiu-unde…” Si cand am zis ca te sun inapoi peste cinci minute si te-am sunat maine… Si, de fiecare data, spui acelasi lucru: “Nu e nimic urgent, eu sunt bine, voiam sa stiu cum esti tu si sa iti spun ca te iubesc!”

Cred ca, intr-o zi, si fiica-mea o sa mi zica la fel: “Mama, aveai dreptate!”

Iarta-ma, mama, aveai dreptate! De-acum incolo, cand ma suni si cand ne vedem, promit sa stam la povesti cat ai tu pofta! Ma ierti?

PS De cateva ori, tu imi ziceai ceva, eu raspundeam “Da, bine, da!” fara ca macar sa aud ce vorbesti. Nu mai fac, promit!

„Mama m-a tot ascultat cum trancanea, parca o si vedeam cum zambeste”

PPS Am sunat-o pe mama, i-am spus toate astea.. Mi-a spus ca ma iubeste. Si mi-a mai spus sa nu mai promit chestii de care n-am cum sa ma tin. “Si mama vorbea cu mine si, uneori, nici n-auzeam cuvintele. Ce, crezi ca eu n-am fost ca tine?..” Mi-a spus asta, a ras putin, apoi mi-a zis ca nu prea mai poate vorbi, ca a venit vecina la cafea…

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *