#Confesiuni

Cand pierzi un copil, simti cum mori

Pierdusem nici nu mai stiu cate sarcini. Acum, parea ca va fi bine Mi-au zis: “Stai linistita, esti in luna a opta, nu are ce sa se mai intample”. A avut ce sa se intample…

Stiu cum e: te uiti in oglinda si vezi cum te stingi. Pana intr-o zi….

Eram tanara si mi se mai intamplase deja… Nimeni nu stia, nu se pricepea sa imi spuna DE CE. De ce sarcinile mele se duc, una dupa alta. Dar eram tanara si nu ma lasam batuta usor. S-a intamplat din nou. A trecut o luna cu bine. Au trecut doua… Printr-a treia, au inceput sa apara mici probleme.. Dar, de data asta, pareau mici. Si a trecut si a treia luna cu bine. Dintr-a patra, am incept sa sper tot mai mult, sa ma tem tot mai putin.

„Pierdusem atat de multe sarcini, incat un nou test pozitiv nu mai aducea bucurie, ci o spaima cumplita|: oare ce se mai intampla acum?”

Cred ca devenisem ca orice alta viitoare mamica: imi mangaiam burtica (si, mai apoi, burtoiul), ii vorbeam, plangeam la filme siropoase cu tineri care se indragostesc si imi imaginam cum o sa se indragosteasca ea. Prin luna a sasea, am fost ciudata rau: erau europenele de fotbal si turbam daca pierdeam un meci.. Dupa grupe, tineam patimas cu olandezii, ma durea capul la o pasa proasta si stomacul la o ratare. Ma gandeam atunci ca, la naiba, din cauza mea o sa fie baietoasa.

Simti atat de clar! Oricat ar incerca oricine sa te linisteasca, stii cand ceva nu e in regula cu copilul tau

Stateam deja acasa de ceva vreme… adica sarcina era destul de bine, dar trebuia sa stau cat mai mult in pat. De prin luna a saptea, am devenit sigura ca, de data asta, chiar voi ajunge sa imi tin copilul in brate. Am primit cu drag si papusa pe care o prietena mi-a facut-o cadou pentru nenascuta mea. A fost singurul dar pe care l-am acceptat pentru ea, la capitolul asta nu am reusit niciodata sa scap de teama… sau de supertistii, naiba mai stie.
Intr-o noapte, n-am putut sa dorm. Simteam ceva in neregula…

„Oricat de mult ar fi incercat prietenele mele sa ma linisteasca se intampla ceva rau cu fetita mea…”

Nu puteam sa zic ce, dar sentimentul era ingrozitor de clar. A doua zi, au venit sa stea cu mine niste prietene. “Linisteste-te, esti in luna a opta, nu are ce sa se mai intample!”. La un moment dat, cred ca m-au convins ca exagerez. Dar a venit a doua noapte ciudata. Se misca… altfel. Ma simteam… altfel. N-am mai putut, am sunat de urgenta la medic. Asa, cu ingaduinta, mi-a zis ca merg la spital. Perfuzii, “linistitoare”… In final, am adormit. M-am trezit plangand. Dormisem tun, dar n-o mai simtisem miscandu-se. Doppler, ecografie – amandoua mi-au dat dreptate: n-o mai simtisem miscandu-se pentru ca nu se mai misca. Nici inima nu ii mai batea…

Cateva cuvinte spuse in soapta pot opri Iadul pentru cateva secunde

Partea tehnica nu prea conteaza: cezariana de urgenta, reanimare si proaspata mamica de langa mine care ii spunea in soapta sotului ei: “Te rog mult, mult, nu te bucura prea tare, fata de alaturi tocmai a pierdut copilul in luna a opta!” N-am sa ii uit grija, bunatatea si vocea niciodata!

Apoi, au venit lunile de chin. De furie si durere. De ce? Cel mai rau era golul din brate. Ma trezeam noaptea si leganam papusa primita in dar pentru ea. Imi inchipuiam ca e ea. La parter, era un magazin cu lucruri pentru copii.

„Aveam un gol imens in brate, voiam sa imi plimb fetita cu caruciorul, voiam sa o strang la piept…”

Ma duceam si mangaiam hainute de fetite si manere de carucioare. Ma uitam in oglinda si nu era nimeni. Ba voiam va vorbesc despre asta, ba voiam sa ma lase toti in pace pentru totdeauna. Nu imi amintesc daca mancam. Nici daca dormeam. Oricum, noaptea aveam alta treaba: strangeam papusa in brate. Era din carpe, cu ochi din nasturi, era mare si frumoasa. Intr-o astfel de noapte, mi-am dat brusc seama ce faceam. Parca m-am vazut din afara, de undeva de sus, de pe lustra. Era nefiresc. Era ceva bolnav si am avut convingerea ca, daca nu ma opresc pe loc, precis am sa innebunesc. Am daruit papusa unei fetite care era de luni de zile indragostita de ea.

E cumplit cand ti se duce copilul. E salvator sa ajungi sa te bucuri ca a fost, totusi, cu tine

Si, intr-o alta noapte, cand simteam ca pot sa invat sa traiesc la loc, cu tot cu golul imens din brate si din suflet, mi-am pus cea mai puternica dorinta din viata mea. Cred ca am spus-o cu voce tare. Stiu cum imi suna vocea, imi amintesc exact cuvintele: “Te rog mult, draga mea, macar o data as vrea sa te visez. Sa te vad si sa stiu ca esti bine!” N-am vrut sa interpretez nicicum ce a urmat, dar am visat-o.

„In sfarsit, intr-o noapte am visat-o…. Asa si-a luat ramas-bun de la mine”

Un chip zambitor, ochi imensi si spusele ei: “Mama, chiar sunt bine, poti sa te inistesti acum!”. Atunci am inceput sa ma linistesc. Te iubesc, mititica mea! Nu mai sunt trista ca ai plecat, sunt fericita ca ai fost cu mine. Chiar si asa, putin de tot…

Share:

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *